Iosif Anca - Imbracarea trupului unui crestin

Raymond Vancu - Muzica placuta lui Dumnezeu

Fugi pentru viata ta! - Carter Colon

Opreste-ti idolul tau!

Crucea veche si crucea noua

Neanunţată şi prea puţin detectată, în cercurile evanghelice populare s-a strecurat o nouă cruce. Seamănă cu vechea cruce, dar este diferită. Asemănările sunt superficiale; deosebirile sunt fundamentale.

Din această cruce nouă a izvorât o nouă filosofie a vieţii creştine, iar aceasta a produs o nouă tehnică de evanghelizare – un nou tip de servicii divine şi un nou tip de predicare. Noul evanghelism foloseşte acelaşi limbaj ca şi cel vechi, dar conţinutul lui nu mai este acelaşi, iar accentele sunt altele. Crucea veche nu avea alianţe cu lumea. Pentru inima firească şi mândră a lui Adam, ea însemna sfârşitul călătoriei. Ea producea efectul sentinţei impusă de legea de pe Sinai. Crucea nouă nu este opusă rasei umane; din contră, este un prieten amabil şi, înţeleasă corect, ea este izvorul pentru un ocean de distracţie şi plăcere inocentă. Ea îi permite lui Adam să trăiască fără deranj.

Motivaţia vieţii lui rămâne neschimbată; el trăieşte tot pentru propria lui plăcere, numai că acum se desfată cântând coruri şi privind filme religioase, în loc de a cânta cântece sălbatice şi de a bea vodcă. Accentul este tot pe plăcere, deşi distracţia este acum la un nivel mai înalt, moral, dacă nu intelectual. Noua cruce încurajează o abordare nouă şi complet diferită a lucrării misionare. Evanghelistul nu cere lepădarea vieţii celei vechi înainte ca cea nouă să poată fi primită. El nu predică contraste, ci similitudini. El caută să atingă coarda interesului public, arătând că noua credinţă nu are pretenţii neplăcute; din contră, ea oferă tot ceea ce oferă lumea, doar la un nivel mai ridicat. Exact lucrurile după care aleargă o lume înnebunită de păcat sunt prezentate cu iscusinţă a fi exact lucrurile pe care le oferă evanghelia, doar că produsul religios este de o calitate mai bună.

Noua cruce nu îl sfâşie pe păcătos, ea doar îl redirecţionează. Ea îl călăuzeşte spre un mod de viaţă mai curat şi mai satisfăcător, salvându-i respectul de sine. Tipului declarativ ea îi spune: "Vino şi exprimă-te de partea lui Hristos." Egoistului îi spune: "Vino şi laudă-te în Domnul." Căutătorului de distracţii şi emoţii îi spune: "Vino şi bucură-te de satisfacţiile părtăşiei creştine." Solia este împinsă în direcţia curentului la modă pentru a putea fi acceptată de public. Filosofia din spatele acestui gen de evanghelie poate fi sinceră, dar sinceritatea nu o poate salva de a fi falsă. Este falsă deoarece este oarbă. Ea pierde complet sensul crucii. Crucea veche este simbolul morţii. Ea reprezintă sfârşitul abrupt, violent, al fiinţei umane. Omul din timpul Romei, care îşi lua crucea şi pornea pe drumul ei, spusese deja "la revedere" prietenilor lui. El nu se mai întorcea acasă. Pleca pe un drum fără întoarcere. Crucea nu cunoştea compromisuri, nu modifica nimic, nu excludea nimic; ea omora complet şi pentru totdeauna. Ea nu încerca să păstreze relaţii bune cu victima. Ea lovea cu forţă şi cruzime, iar când îşi termina treaba, omul nu mai era. Rasa lui Adam este sub sentinţa de moarte. Nu există înţelegere sau evadare. Dumnezeu nu poate accepta roadele păcatului, oricât de inocente sau frumoase ar părea ele în ochii omului.

Dumnezeu salvează individul lichidându-l şi apoi înviindu-l la o viaţă nouă. Evanghelia care trasează paralele între căile lui Dumnezeu şi căile oamenilor este falsă, conform Bibliei, şi crudă pentru sufletele ascultătorilor. Credinţa lui Hristos nu merge paralel cu lumea, ci o intersectează. Venind la Hristos, noi nu aducem vechea viaţă la un nivel mai înalt, ci o lăsăm la cruce. Bobul de grâu trebuie să cadă în pământ şi să moară. Noi, cei care predicăm evanghelia, nu trebuie să ne privim ca fiind agenţi de relaţii publice, trimişi să aducă înţelegere între Hristos şi lume. Nu trebuie să ne imaginăm însărcinaţi să-L facem pe Hristos acceptabil lumii de afaceri, presei, sportului sau educaţiei moderne. Noi nu suntem diplomaţi, ci profeţi, iar mesajul nostru nu este un compromis, ci un ultimatum. Să predicăm vechea cruce, şi vom avea vechea putere.

A paşte oi sau a distra capre - C.H. Spurgeon

Printre creştinii declaraţi s-a furişat un rău atât de bătător la ochi şi de obraznic, încât chiar şi cei mai miopi îl pot vedea. În ultimii câţiva ani s-a răspândit cu repeziciune, ca drojdia care lucrează până ce s-a dospit tot aluatul. Rareori a insuflat Satan bisericilor ceva mai viclean şi mai abil, anume că este o parte a misiunii lor aceea de a oferi oamenilor distracţie, pentru a-i putea câştiga. Mărturia Bisericii şi-a pierdut tot mai mult profunzimea, a devenit tot mai superficială. Puritanii încă vorbeau pe şleau, fără înconjur. Apoi omul a devenit indiferent şi n-a mai luat chiar aşa în tragic influenţele lumeşti. Curând, ele au fost tolerate la marginea bisericilor. Astăzi sunt instituite oficial cu argumentul că, în felul acesta, se pot atinge marile mase.

La aceasta răspund în felul următor:

În primul rând, nu rezultă nicăieri în Scriptură că ţine de însărcinarea Bisericii creştine faptul de a oferi oamenilor distracţie. Dacă lucrul acesta ar ţine de lucrările spirituale, oare nu l-ar fi amintit Cristos? El a spus: "Duceţi-vă în toată lumea şi predicaţi Evanghelia întregii creaţii" (Marcu 16:15). Este suficient de limpede. La fel de limpede ar fi fost dacă ar fi adăugat: "... şi oferiţi distracţie celor care nu primesc Evanghelia cu mare interes". Dar nu găsim asemenea cuvinte. Se pare că El nu Se gândea la aşa ceva.

Să luăm un alt pasaj: "El a dat pe unii ca apostoli, pe alţii ca profeţi, pe alţii ca evanghelişti şi pe alţi ca păstori şi învăţători... pentru lucrarea de servire" (Efeseni 4:11-12). Unde să-i încadrăm pe mucaliţi? Duhul Sfânt nu-i menţionează. Au fost oare profeţi persecutaţi pentru că nu i-au făcut pe ascultători să râdă sau pentru că au refuzat să facă lucrul acesta? (...)

În al doilea rând, oferirea de distracţie este în contrast direct cu învăţătura şi cu viaţa lui Cristos şi a tuturor celorlalţi apostoli. Care a fost atitudinea Bisericii faţă de lume? "Voi sunteţi sarea..." (Matei 5:13), nu bomboana! Sarea este respinsă, nu înghiţită (cu plăcere). Cuvintele lui Cristos au fost scurte şi dure: ,,Lăsaţi morţii să-şi înmormânteze morţii" (Matei 8.22); Isus credea aceasta cu o seriozitate sfântă!

De-ar fi introdus Cristos mai multe elemente vesele şi plăcute în predicile Sale, nu Şi-ar fi pierdut popularitatea în incidentul din Ioan 6:60-69 (...). Nu citesc deloc că El ar fi spus: ,,Fugi după ei, Petre, şi spune-le că de mâine dimineaţă vom pune un alt fel de serviciu religios, atractiv, cu o predică scurtă. Vom pregăti mulţimii o seară plăcută. Spune-le că se vor simţi bine. Repede, trebuie să-i aducem cumva încoace pe oameni!"

Lui Isus Îi era milă de păcătoşi, El a suspinat şi a plâns din cauza lor, dar n-a încercat niciodată să-i distreze. În zadar va căuta cineva în Epistole Evanghelia distracţiei.

Mesajul sună: ,,Ieşiţi [din lume], rămâneţi afară şi păstraţi-vă curaţi de ea!" (...) Primii creştini aveau o încredere nesfârşită în Evanghelie şi nu aveau nevoie de alte arme. După ce Petru şi loan au fost arestaţi din cauza predicilor lor, Biserica s-a strâns la rugăciune [Fapte 4]. Dar, în cererea ei, n-a spus: ,,Doamne, dă servilor Tăi ca, prin distracţia inofensivă şi chibzuită pe care o oferim acestor oameni, să le arătăm ce veseli suntem noi creştinii".

Ei nu s-au lăsat opriţi în a-L vesti pe Cristos; ei nu aveau timp să organizeze distracţii. Împrăştiaţi de persecuţie, s-au dus pretutindeni şi au predicat Evanghelia. Ei şi-au pus lumea-n cap. Aceasta e deosebirea faţă de noi, creştinii de azi.

"0, Doamne, Te rog să cureţi Biserica de toată putreziciunea şi absurditatea cu care a împovărat-o diavolul şi să ne readuci la metodele apostolilor!"

În fine:"Distracţia creştină" nu-şi nimereşte ţinta. Ea pricinuieşte tinerilor convertiţi pagube pustiitoare. Să se scoale cei nepăsători şi batjocoritori, care îi mulţumesc lui Dumnezeu că Biserica le-a venit în întâmpinare la jumătatea drumului, şi să depună mărturie. Să ia cuvântul cei trudiţi şi împovăraţi, care au găsit pace prin concertul "creştin". Să se ridice alcoolicii care au primit impulsul decisiv la convertire prin piesa "creştină" de teatru. Nimeni nu se va ridica. Evanghelizarea prin distracţie nu duce pe nimeni la convertire.

Ceea ce avem astăzi nevoie este studiul cu încredere [al Cuvântului lui Dumnezeu], împreună cu o viaţă spirituală serioasă, în care una creşte din cealaltă, ca fructul din rădăcină.

Avem nevoie de învăţătură din Cuvânt, care să ne impresioneze în aşa fel mintea şi inima, încât să ne aprindem şi să ardem.

Catalin Sireagu - Marturie