sábado, 14 de julio de 2012

Autoturismul fara benzina

Pe marginea soselei, un tanar facea semn disperat cu o sticla goala. Avea nevoie de benzina. Autoturismul se vedea a fi in stare buna, dar nu putea merge mai departe, fiindca ii lipsea carburantul. Cu un astfel de autoturism nu poti face nimic, decat sa-l privesti. 

Oh, cat de multi oameni sunt - vorbind in sensul acestui exemplu - care nu au "carburant"! Ei calatoresc comod, dar pe calea larga, care duce la pierzare. Directia lor este gresita. Toti vor ajunge la o tinta, la care nu s-ar fi asteptat.
Cine poate numara multimea crestinilor cu certificat de botez, care gandesc ca se pot prezenta in fata lui Dumnezeu cu un astfel de document? Si cine poate numara multimea crestinilor de ocazie? La botez, la casatorie, atunci da, le poti vedea autoturismele parcate in apropierea bisericii. De asemenea fortati de imprejurari, ii poti vedea la capela din cimitir. Cu cata aparenta crestina se inconjoara lumea! Un astfel de crestinism are un nume, dar ii lipseste viata. Despre un astfel de crestin, Biblia spune: "...iti merge numele ca traiesti, dar esti mort."

Este momentul potrivit sa ne cercetam, daca avem viata din Dumnezeu sau doar o aparenta, o forma de evlavie fara putere.

No hay comentarios:

Publicar un comentario